Fac ce fac si fac numai prostii. Si asta a inceput de cand eram mica. I-am spus PA si m-am dus la altul fara macar sa-mi pese de lacrimile lui. Apoi ma intrebam de ce ii simt lipsa, cand eu am fost cea indiferenta, mie nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. Apoi, altuia nu i-am mai dat nici un semn. si asa am terminat-o si cu asta.
Iar acum, ei bine, acum e altceva. Il distrug incet, dar sigur. De fapt, nu eu, personal, ci amintirea mea, care e inca vie in memoria lui, desi nu accepta asta.
De data asta e altfel. E dureros. Asta pe de o parte, pe de alta parte e placut, foarte placut. Dar euforia dispare la fel de repede cum apare. Iar tu ramai acolo, in abisul negru al singuratatii, al vietii ratate, al pasiunii uitate, al minciunilor.
Vrei sa iesi, dar nu poti. Nu te poti misca. Te-a anesteziat.
Si o vrei, o doresti din ce in ce mai mult, nu te poti abtine. O vrei, urli, tipi, plangi, te doare. Nu mai gandesti. Nimic nu mai conteaza acum.
In sfarsit o ai. Esti liber, esti fericit. De fapt, asta crezi. Euforia ta dureaza foarte putin, prea putin. Inimaginabil. Apoi revine durerea si mai ales dorinta. Si totul o ia de la capat. Ne invartim intr-un cerc vicios. Nu. Nu are colturi. Nu are usi. Nici macar una mica. Nu putem iesi. Odata cu tine, am intrat si eu. Cel putin, pentru moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu